Celebrul chirurg dar nu manager cum spun unele ziare online a intrat cu sprijinul PDL la DSP Dolj.În prima fază doctorul Voinea a afişat un aer de intelectual asigurându-i pe cei din PDL că va lua concursul fără sprijinul lor.După examenul din 18-20 octombrie 2010 managerul Voinea a obţinut doar 28 de puncte din 100, minim pentru promovare fiind 70 de puncte, adică nota 7 nu 2,8 (28 de puncte) cât a luat managerul Spitalului Municipal Calafat. După această întâmplare nefericită şi necunoscută de calafeteni, doctorul a fost certat aspru de Berceanu care i-ar fi zis „dacă ştiai că nu se poate la ce n-ai spus că aranjam noi apele ce îţi era ruşine, stai liniştit că sunt alţii mai proşti ca tine şi au funcţii mai mari, cu partidu să tragi şi de restu ne ocupăm noi”.Cuvinte grele însă atunci când vrei funcţia nu te mai interesează nimic.
CUM A LUAT CONCURSUL
Simplu, în 2011 în 20 ianuarie când a luat maxim de punctaj după ce alţi doi contracandidaţi s-au retras fără motiv. Dar cu cât a luat concursul e interesant, cu maxim 100 de puncte după ce în urmă cu trei luni luase 28 de puncte, ce mare ruşine şi jignire să conduci un Judeţ cu nota doi motiv care mai târziu l-a făcut să-şi dea demisia sarcina fiind una care categoric îl depăşea .Mai rău stau lucrurile la Calafat unde nici măcar nu a dat concurs şi ne mai mirăm de ce nu merge treaba, dar cel mai mult mă mir cum mai are tupeu domnul Voinea să vorbească de competenţă când el nu a dat niciodată un examen de acest fel pentru funcţiile pe care le-a avut şi le are în continuare.
PENTRU A ÎNTĂRI CELE SPUSE AM POSTAT ÎN CONTINUARE ARTICOLUL ÎN ORIGINAL AL GAZETEI DE SUD , ZIAR REGIONAL, SINGURA PUBLICAŢIE CARE A AVUT CURAJUL SĂ SCRIE DESPRE ACEST SUBIECT.ARTICOLUL A APĂRUT ÎN 22 IANUARIE 2011
DSP are un nou director
Actualitate - Simona TUDOR
Dr. Stelian Voinea a devenit noul director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, în urma concursului desfăşurat în perioada 19-21 ianuarie 2011, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP). Potrivit ANFP, actualul manager al Spitalului Municipal din Calafat nu a avut contracandidaţi pentru şefia DSP Dolj, ceilalţi doi candidaţi care se înscriseseră în concurs, ec. Mihai Ovidu Coman şi Daniela Janeta Braun, retrăgându-se înainte de proba scrisă, din 19 ianuarie. Concursul a devenit astfel o simplă formalitate pentru dr. Voinea. Acesta a obţinut punctaj maxim la proba scrisă, iar interviul, care ar fi trebuit să aibă loc pe 21 ianuarie, s-a desfăşurat în aceeaşi zi.
Dr. Voinea a mai candidat la funcţia de director executiv al DSP Dolj. La concursul desfăşurat în perioada 18-20 octombrie 2010, el a obţinut însă un punctaj foarte mic la proba scrisă, de doar 28 de puncte, în condiţiile în care punctajul minim de promovare a fost de 70 de puncte. Celălalt contracandidat de atunci, Mihai Ovidu Coman, a picat şi el concursul, dar a obţinut un punctaj mai mare, de 42 de puncte. De data aceasta, Stelian Voinea a reuşit să-i uimească pe toţi, obţinând 100 de puncte la proba scrisă. Rezultatele finale ale concursului vor fi afişate luni, la sediul ANFP, urmând ca în câteva zile să aibă loc numirea oficială a lui Voinea în funcţia de director al DSP Dolj. Dr. Stelian Voinea este membru PD-L şi medic primar chirurgie generală la Spitalul din Calafat, unde figurează în prezent ca manager. Voinea a fost şi consilier judeţean în perioada 2006-2008. Pentru postul de director executiv adjunct de sănătate publică la DSP Dolj nu s-a mai susţinut nici un concurs, întrucât pe această funcţie revine dr. Dolores Tătar, cea care deţinuse aceste atribuţii înainte de a fi numită director executiv interimar al DSP Dolj.
Preluare Gazeta de Sud